Au revoir, mon bon ami!

31 decembrie 2017

Oficial ultima zi din an.

Neoficial prima zi din frumoasele ce vor urma.

Trag linie si ma uit in spate. Ma uit la acest an minunat, acum parca obosit si nerabdator sa predea stafeta.

A fost un an plin, un an frumos, un an al rabdarii, al iubirii, al readucerilor aminte, de ce suntem noi pe planeta asta.

A avut de toate acest an! A fost asezonat cu cele mai fine condimente. A avut sare si piper!

A fost dulce, atunci cand s-au deschis usile si a aparut! Atunci cand am realizat mai multe decat orice s-ar fi gandit cineva. Atunci cand am revazut in ochii celor dragi, mandria de cine sunt. Cand am ajuns inapoi acasa si ma bucuram ca un copil de tot ce era in jurul meu. Dulce a fost prima sticla de vin, dormitul pe plaja sub hanorac in luna iunie, turele prin tara cu masina in miez de noapte, melodia preferata, soaptele lui, sarutul si privirea lui dimineata. Dulce a fost cand am simtit din nou increderea sau zambetele nascute din fericire adevarata.

A fost picant, datorita noptilor noastre albe si pline de iubire! Datorita discutiilor, viselor si fanteziilor nascute din noi…

O urma de amareala a aparut atunci cand eram in locul in care nu imi doream sa fiu. Cand faceam ceea ce nu as fi vrut sa fac. Cand eram departe de casa si sufletul imi fremata de dor si dorinta. Amar a fost gustul atunci cand eram inlantuita si nu puteam face nimic, decat sa astept. Cand nu poti sa ajuti. Cand realizezi ca oamenii sunt rai si nepasatori. Cand iti doresti sa faci, dar ei iti zic nu.

Si acrisor! Dar doar cat sa te faca sa apreciezi mai mult gustul dulce.

Am trait senzatii noi si atat de intense! Am invatat ca linia dintre extaz si agonie este foarte subtire. Am invatat ca pot face mai multe decat stiam. Ca totul sta in noi si ca noi suntem dirijorii.

Am invatat sa iubesc! Cu adevarat sa iubesc! Si iti multumesc!

Am invatat sa ma bucur de tot ce am in fiecare moment si sa apreciez.

Am mai invatat ca problemele nerezolvate din trecut, mereu te urmaresc. Ca trebuie rezolvate si nu amanate.

Am invatat sa creez, sa visez, sa cred si sa nu imi fie frica.

Iti multumesc pentru tot si toate!

Let’s light this sh*t up!

La multi ani 2k18!🖤

Anunțuri

Doi copii isi intorc armele unul impotriva celuilalt…si trag!

25 decembrie (inca) 2017

M-am trezit in mijlocul pustiului, un pustiu care arata parca maturat de un tsunami! Probabil cel mai mare care a existat vreodata! Totul este urat in jurul meu! Totul este spart, distrus, maturat de valul ucigator, totul este fara speranta si fara viata! Nu este nimeni si nimic in jurul meu!

Incep sa pasesc si ma plimb printre ruine! Calc peste niste vise spulberate, la dreaptea mea se vad niste cuvinte scurse si ciobite. Este un scenariu apocaliptic. Sunt doar ruine si nimic din ce vad nu imi este cunoscut!

Continui sa merg, si dau de o casa, care candva era de sticla! Cu peretii sparti si totul distrus! Cu ce a mai ramas din casa, manjit parca de o smoala neagra si groasa!

In casa sunt doi copii care tin in mana doua revolvere! Niciun glont in cilindru, doar doua gloante in inimile copiilor! Am banuit ca s-au impuscat unul pe altul atunci cand au vazut valul care se apropie! Dar atunci de ce sunt asezati perfect pe podea, ca si cum s-ar fi impuscat dupa ce valul a trecut?

Sunt plini de vanatai, zgarieturi si urmele unor lovituri serioase! Au hainele sfasiate si sunt acoperiti de aceeasi smoala neagra! Se tin de mana dar au privirile indreptate in directii opuse!

„Ce e asta? Ce s-a intamplat aici?”

Ies din casa, alergand! Si alerg si tot alerg! Si in jurul meu acelasi peisaj apocaliptic! Oriunde ma uit vad acelasi lucru!

Dau de un perete imens, seamana cu un fost zid de aparare! Un zid care o data pazea tinutul asta, acum distrus!

Are bucati lipsa, cazute din el! Pe pereti sunt scrise tot felul de cuvinte dar in doua limbi diferite! Nu inteleg ce scrie si nici nu recunosc vreuna din limbile astea!

Tot merg si sper sa gasesc ceva familiar sau orice semn de viata! Dar totul pare mort in jurul meu si nu recunosc nimic! Nu este nici urma de viata, nicaieri cat vezi cu ochii!

Ma trantesc pe genunchi si incep sa tip!

„Ajutoooor! Ma aude cinevaaa? Nu vreaaau sa fiu aici! Cu ce am gresiiit? Imi pare raaaaau!”

O voce se aude in fundul urechilor!

„Priveste! Uite ce se intampla cand le dai unor copii totul! Cand le dai paradisul pe post de casa! Cand le dai toate resursele de care au nevoie pentru a-si construi tot ceea ce isi doresc! Se plictisesc de acest TOT! Incep sa distruga, incep sa aiba suspiciuni cu privire la paradisul in care se aflau! Tot de plictiseala au ales sa vorbeasca fiecare limbi diferite! Au inceput sa distruga tot ce era frumos. Tot ce vezi in jurul tau, este creatia a doi copii! Niciun tsunami nu ar fi avut forta sa faca asta! La final, si-au intors armele unul impotriva celuilalt si s-au impuscat cu singurul glont pe care il aveau in cilindru! Erau doua gloante care ar fi trebuit trase in aer, intr-un moment de sarbatoare! Dar au ales sa le foloseasca altfel. Au ales sa distruga totul si sa se distruga pe ei! Le-am dat o casa. O casa perfecta, simetrica si transparenta! Cu gandul ca totul intre ei sa fie la vedere. Era de nepenetrat, era conceputa sa nu poata fi doborata din afara! Singurul mod prin care ar fi putut fi distrusa era din inauntrul ei. Trebuia doar sa aibe grija de ea. Sa o tina curata si sa nu intre incaltati cu mizeriile de afara! Dar nu au facut asta! Au intrat incaltati si au adus toata mizeria de afara, inauntru! Au inceput sa acopere geamurile transparente, au inceput sa sparga cate un perete, poate fara sa isi dea seama sau din greseala. Rezultatul final l-ai vazut! Nu a mai ramas nimic din ce le-am dat! Le-am dat cele mai frumoase culori, pentru a desena si a aduce la viata orice si-ar fi dorit ei. Sa coloreze lumea in care traiau in ce culori si-ar fi dorit ei! Dar au folosit culorile alea, sa mazgaleasca zidurile care ii protejau, doar cu mesaje dure unul catre celalalt! Faceau concurs, care poate zice mai multe si mai grele! Au vorbit fiecare pe limba lui, pana in ultimul moment, pana la ultima suflare, au continuat sa fie niste copii razgaiati care aveau totul! Asta e ce vezi aici! Asta este locul de joaca a doi copii care au avut totul! ”

Incep sa plang! Plang de frica si de groaza povestii auzite! Plang pentru acei doi copii care au avut totul si au ales sa transforme tot paradisul intr-un adevarat dezastru! Care si-au folosit armele impotriva lor si care si-au irosit culorile pe asemenea lucruri groaznice.

Ma ghemuiesc si adorm, pe pamantul umed, rece, lipsit de viata si acoperit de gunoaie, inecata in lacrimi!

Brusc ma trezesc! De data asta sub forma unei fantome, cu un revolver in mana si un glont in inima!

Dependenta de substante si nopti albe.

27 noiembrie 2017

Cine sunt eu?

In prezent sunt fiica, iubita, eleva, scriitoare si turista in viata asta larga si plina de aventuri.

Pana in prezent insa…

…am fost, ca toata lumea, copil. Si voi fi pentru totdeauna. Rasfatata si alintata. Copilul mult dorit.

Si bineinteles ca odata ajunsa pe lume am devenit fiica, sora si nepoata. Cred, din ce am auzit de la altii, cel mai iubit dintre pamanteni.

Apoi am ajuns eleva, tot ca toata lumea. In acelasi timp am fost si tenismena, de performanta, o speranta. In paralel voleibalista si inotatoare.

Tot atunci am descoperit cum e sa fii cea mai buna prietena, mai tarziu putin, prima iubita si odata cu asta indragostita, geloasa si mai tarziu, am fost si cu inima franta.

Dupa, nu stiu exact ce s-a intamplat dar stiu ca devenisem chiulangioaica, corijenta si in final repetenta. De doua ori!

Toate astea pentru ca ceva m-a facut sa fiu rebela, poate prea libera si neinhamata. M-am trezit savurator semi-profesionist de praf de stele , hoata, mincinoasa si sfasietoare de suflete. Am fost dependenta, de mai orice. De oameni, de rele, de substante si nopti albe, de fericire la gram, de bani, de orice!

Si tin foarte bine minte, ca asta s-a intamplat pentru ca ma simteam, singura! Fara nimeni langa mine. Fara o mana de ajutor… Brusc, nu mai eram nici fiica, nici iubita si nici cea mai buna prietena. Nu stiu ce mai eram.

Dupa, a fost ceva mai complicat! Ajunsesem sa fiu pacienta, nebuna, paranoica! Pentru ca eram foarte singura si speriata. Eram in intuneric. Il simteam, il vedeam, dar sincer nu stiam cum sa ies sau mai bine zis nu stiu daca voiam sa ies.

Dar dupa ce toate astea s-au terminat si am devenit iarasi ce eram odata, am reusit sa devin pentru prima data receptionera, broker pe bursa si chiar stewardesa. Toate astea fiind in continuare, tot o repetenta!

Atunci, atunci mi-am dat seama ca nu o hartie sau o diploma ne defineste capacitatile si cine suntem noi ca oameni. E doar o „eticheta„, o „stampila”, pe care omul din ziua de azi e atat de nerabdator sa o vada, crezand ca asa ajunge sa te cunoasca si sa isi dea seama de cine esti tu si ce poti tu sa faci ca individ.

Si uite cum mai apoi am devenit mai fericita ca niciodata, libera si iubita la nebunie. Am devenit suflet pereche si in acelasi timp cel mai bun prieten. Am devenit scop, alinare dar si o dulce durere. Am devenit gura de aer, noapte de vara si vinul brumat intr-o zi torida de vara. Adversar si partener. Viitor si pentru totdeauna.

Am devenit pentru prima data in viata, frumoasa.

Am fost totul si apoi nimic. Am fost buna, apoi rea, apoi ingaduitoare si intelegatoare. Am fost jos si am reusit sa ajung sus. Atat de sus, ca am atins stelele.

Iar acum sunt aici. Sunt puternica si altfel, adica black sheep.

Am reusit sa fiu…de toate, aproape de toate. Am vrut sa incerc toate aromele vietii. Nu am vrut sa ma limitez doar la cele 4 gusturi stiute de toata lumea. Am vrut sa fac combinatii, sa descopar. Sa vad ce inseamna de fapt viata. Nu am vrut sa ma limitez la ce au vrut altii sa ma limiteze. Am vrut sa colorez in afara conturului.

Si toate astea pana la 21.

Mai am inca multe culori si atat de mult spatiu de colorat si atatea gusturi de combinat.

Nu stiu cui ar trebui sa multumesc pentru toate astea…dar Multumesc!

*am fost (si inca sunt) partner in crime

Visele au aripi de fluturi si sufletele de vulturi

24 noiembrie 2017

Mi-as dori ca intr-o buna zi sa pot schimba lumea!

Sa pot sa fac din neoameni, oameni. Sa le aduc aminte ignorantilor, celor care trec in clasorul de nepasare tot ce e colorat si de neinteles pentru ei, celor care nu stiu ca visele au aripi de fluturi si sufletele de vulturi, celor care frumosul e prea stralucitor sa se poate uita direct spre el.

Cu aceia as vrea sa incep.

As vrea sa arat ca toate acele fairy tales sunt reale. Ca exista povesti cu happy end in care balaurii sunt invinsi la finalul povestii. Ca poti plonja in gol, fara coarda de siguranta! Ca visele si culorile sunt aripile care te ridica din cel mai adanc hau si ca tot ele, mai apoi sa te duca pana la stele.

As vrea sa le arat tuturor ca nu e greu sa fii un om bun, ca nu e greu sa iti pese, ca nu e greu sa te gandesti la altii, ca nu e greu sa intelegi suferinta unui om!

Mi-as dori sa fiu vocea aceea pe care oamenii sa o auda. Dar sa auda cuvintele pe care le zic, sa simta ceea ce vreau sa transimt.

Am obosit si m-am saturat sa dau nas in nas cu ignoranta oamenilor, de foamea si setea lor dupa minciuna, dupa bani si dupa putere.

Mi-as dori sa nu se mai faca abuz de putere. Mi-as dori ca atunci cand oamenii au mai mult decat suficient sa construiasca o masa mai mare, nu un gard mai inalt.

Cred ca suna aproape imposibil! Cred ca toate dorintele mele suna aproape pueril. Si cred ca si mai pueril suna ca eu imi doresc sa fiu omul care voi schimba toate astea!

Dar voi reusi! Oricat de pueril, oricat de greu, oricat de underdog este considerata pozitia mea, eu o voi face!

Eu voi fi cea care voi schimba lumea! Pentru ca pot! Pentru ca el mi-a promis si el nu promite decat atunci cand stie sigur ca isi poate respecta promisiunea!

I’m coming after you assholes!

Barbatii sunt considerati crai de oras, femeile curve.

22 noiembrie 2017

Bebelusii vin pe lume goi, puri ! Dezbracati de orice eticheta puerila sau etica „normala”…dar asta se schimba atunci cand…

…roz sau albastru.

Fetele sunt invatate de mici ca trebuie sa fie feminine. Au voie sa ceara ajutor. Pot plange ori de cate ori simt. Nu este normal sa se catere in copaci si este aproape interzis sa fie aventuroase. Trebuie sa poarte rochite si fundite. Este normal sa isi lase parul lung, sa viseze la ziua cand se vor casatori sau cand vor avea primul copil.

Lumea se uita lung daca toate cele de mai sus sunt contrarii.

O fetita alege rozul, este ceva normal. Un baietel alege rozul, gay!

Rozul cade si izbucneste in lacrimi, este luata in brate si i se acorda atentie. Albastru cade si incepe sa planga, „Fi barbat, nu mai plange! Ce, esti fetita?”.

Fetitele se joaca cu papusi, baietii cu pistoale.

Barbatii sunt considerati cei alfa. Trebuie sa fie puternici. Nu au voie sa planga, sa fie sensibili. Este rusinos sa ceara ajutorul. Sunt etichetati drept fatalai atunci cand isi deschid sufletul si vorbesc despre sentimentele lor. Trebuie sa fie stapani pe situatie, sa fie lideri, indiferent de situatie!

El incepe vanatoarea de trofee. Vanatoarea de distractie. E cool si normal, sa se laude cu cat de multe trofee a adunat si modul in care le-a obtinut. He’s a man! Ea, cauta iubire dar pica in capcana lui si sfarseste a fi un trofeu sau pur si simplu vrea distractie, la fel ca el! She’s a hore!

Barbatii sunt considerati crai de oras, femeile curve.

Ea, nu este frumos sa injure, sa scuipe, sa apara transiprata si obosita.

El, impune „respect” prin injuraturi, este ceva normal sa scuipe sau sa apara transpirat si obosit. E barbat!

El trebuie sa ramana puternic, sa fie un adevarat barbat, sa devina bogat.Ea trebuie sa se mentina tanara si slaba, sa faca copii si sa stie sa gateasca.

Albastrului i se spune: „Asta te face barbat!”

Rozului i se spune: „Asta te face femeie!”

Bine ati venit pe lume!

Este drogul suprem!

19 noiembrie 2017

Cine este el? El este un super erou!

El este ziua de vineri si vinul brumat intr-o zi calda de vara. El este delicios. Este gentleman, actor si bucatar. El este noapte si zi. Rasarit si apus. Este muzica. Liniste si melodia preferata. El este cel mai mare jaf reusit! Este cascador, mentor si dirijor. Prizonier. Geniu. Istoric. Este regizor, matematician, nebunie, distractie, sensibilitate. Este copil si este adult. El este viata!

El este cel mai iubit dintre pamanteni!

Atent si grijuliu. Saruta mereu si musca atunci cand trebuie. Iubeste nebuneste si iubeste sincer. Gateste Dumnezeieste, cu pasiunie si cu paharul de vin in mana stanga. Face dragoste cu pasiune, wild si senzual. Ii place competitia si nu pierde … decat daca este distras. Nu face nimic din ce ar vrea altii sa faca! Face ce simte, pentru ca simte viu. Simte puternic si simte altfel. Calatoreste! Azi e aici, maine acolo. Nu stie sa zica „Nu!”. Stie sa zica „Pardon!” si „Multumesc!”. Ii place vinul rosè, in compania ei. La fel cum ii place parul si zambetul ei. Dar cel mai mult ii plac ochii! Iubeste marea! Uraste ceea ce ar putea sa nu mai fie. Este realitatea ei cea mai frumosa! Nu ii mai e teama de nimic! Nu din acel moment! In acel moment a disparut orice urma de teama si totusi…

…se framanta, se gandeste, se zvarcoleste dar asta doar pentru ca … iubeste!

Si tot el, este departe dar totusi foarte aproape!

El este definitia pentru armonie perfecta. Este pe aceeasi vibratie cu Universul si jongleaza cu nebuniile vietii cu cea mai mare maiestrie.

Este culoarea pe o panza alba si negrul din turma de alb.

Este acum si va fi mereu, pentru totdeauna.

El este drogul suprem! Iubirea! In cea mai frumoasa forma.

Este chiar el!

Cum este sa prizezi Lexotan?

5 noiembrie 2017

M-am luptat cu anxietatile cam 1 an de zile, poate chiar mai mult.

Am luat tratament pentru depresie si somnifere care sa ma ajute sa dorm. Am stat internata la Obregia timp de o saptamana, pentru ca am ajuns de urgenta la Floreasca dupa ce am prizat 20 de pastile de Lexotan.

A fost considerata tentativa de suicid. Tot circul a durat 3 zile, dar o zi intreaga nu mi-o pot aminti. Imi aduc aminte franturi si restul doar ce mi-au povestit oamenii care au fost langa mine in acea zi. Inca aflu lucruri din ziua respectiva. Au trecut mai bine de 3 ani. A fost o zi in care pur si simplu nu am mai putut. Am vrut sa uit tot, am vrut sa scap de starile care pusesera stapanire pe mine deja de prea multa vreme.

Totul a pornit cu mult timp in urma. Si toate s-au adunat intr-un context nu foarte fericit. Eram pe o panta care ma ducea din ce in ce mai aproape de intuneric.

Am iesit din acel intuneric dar am ramas cu urmele lanturilor care m-au tinut acolo destul de mult timp. Si aceste urme sunt starile de anxietate care imi mai apar cand si cand.

Cum si cand apar ele de fapt? Cand vrea mintea mea…atunci cand ea incepe sa ma controleze pe mine si nu eu pe ea. Atunci cand ma simt incoltita de mici diavoli care inca se tin scai de mine. Atunci cand le dau voie sa se tina de mine. Apar cand parca nu mai sunt eu, cand ma las condusa de ganduri care nu sunt ale mele.

Si prin asta ma refer la faptul ca acele ganduri nu ma reprezinta pe mine. Ganduri de teama, ganduri ca s-ar putea intampla rau, ganduri care provin de la acei mici demoni. Demoni din trecut.

Sunt toate acele cicatrici de care am tot povestit…care mereu am zis ca au ramas acolo doar ca sa imi aminteasca de greselile pe care le-am facut in trecut. Cicatrici care cu timpul se duc din ce in ce mai mult dar mereu vor ramane acolo.

Intotdeauna mi-a fost greu sa vorbesc despre asta. Intotdeauna mi-a fost teama ca lumea nu va intelege si din cauza asta ma va judeca. Tocmai din cauza asta am ales sa le ascund, sa le tin pentru mine si sa nu le las niciodata sa iasa la suprafata. Dar cum sa te eliberezi de ceva daca tot opresti acel lucru sa iasa la suprafata.

Am ales sa las toate aceste stari sa iasa la iveala de fiecare data cand apar. Sa nu le mai reprim si sa nu le mai neg. Sa le arat in toata splendoarea lor. Sa le aliniez si sa le descriu pe fiecare in parte.

This is who I am. Asta sunt eu in momentul asta, cu toate aceste stari care se tin dupa mine. Stiu doar ca in felul asta, nemaiascunzandu-le si negandu-le o sa devina parte din Cine Sunt Eu. O sa dispara sau poate o sa se transforme dupa persoana care am devenit.