Who likes cocaine?!

13 noiembrie 2017

Sunt amintiri care inca ma bantuie atunci cand sunt in starea aia de veghe! Starea aia intre somn si realitate.

Sunt cicatrici care ustura chiar si acum. Sunt cicatrici de care marea majoritate a oamenilor din jurul meu nu stiu. Pentru ca nu le las sa se vada si pentru ca oricum sunt atat de adanci si complicate, ca ar fi privite doar la suprafata.

Mi-am trait viata asa cum am simtit. Asa cum am vrut! Nu a existat „Nu ai voie!”. Asta a fost dulcele meu blestem!

Cel mai frica in viata asta, imi este de moarte! De moarte fizica sau spirituala! De acea intalnire inevitabila!

Dar mai frica imi e de aceasta intalnire, prematura.

Inchid ochii si imi aduc aminte in special acea zi.

Acea zi cand dupa 2 zile lungi de petreceri si mai multe combinatii de tot felul, ajung acasa. Pe la 2pm, ca in orice zi normala dupa petrceri, ma pun in pat si ma mai trezesc dupa cateva ore. Ma duc sa imi fac un dus, iar in cateva secunde totul se transforma, in ce avea sa devina cel mai cumplit cosmar!

Blackout dintr-o data! Nu ma vad nimic! Urechile imi tiuie si inima incepe sa imi bata puternic. Opresc apa fierbite si ma las scaldata de cea mai rece apa pe care am simtit-o vreodata curgandu-mi pe corp.

Ies din baie si incerc sa ma linistesc. „O sa fiu bine! Am mai trecut prin asta! Stiu cu ce se mananca!”

Dar nu si de data asta. De data asta a fost altfel. De data asta ma trezesc intinsa pe canapeaua din living…cu mama deasupra mea, tinandu-si mana pe pieptul, incercand parca sa imi potoleasca inima care statea sa imi sara din piept.

„Roaga-te pentru mine!” ii tot repetam! Uitandu-ma in ochii ei, ii vedeam frica care usor se nastea! Ca ar putea sa ma piarda! Chiar atunci, chiar asa, chiar in acel mod!

Simteam cum inima isi facea de cap, ma durea in piept de parca cineva imi infipsese un cutit. Simteam furnicaturi in maini si picioare, care deja devenisera reci ca gheata. Raceala care tin minte ca mi se ducea pana in ceafa.

Ma uitam la tata cum suna disperat la salvare.

Pentru pret de cateva secunde totul a inghetat. Nu mai exista notiunea de timp. Totul se misca cu incetinitorul si nu se mai auzea decat vocea din capul meu care Il implora, si de data asta, pe Dumnezeu sa ma ierte. Sa imi mai dea o sansa! Nu voiam sa mor asa, nu voiam sa ma vada mama asa! Si tot eu imi raspundeam: „De ce crezi ca Ti-ar mai da o sansa? Asa ai zis de fiecare data cand ai fost intr-o incurcatura! Ca nu o sa mai faci! Ca a fost ultima oara! De ce Te-ar mai crede de data asta?”

Si atat de tare m-am rugat, incat nu stiu cum, dar L-am convins! Fentasem moartea si de data asta! Salvarea ajunse-se intr-un final, si stiam ca de e sa mor, macar sunt pe maini bune!

Am fost internata la cardiologie. Totul se intampla pe la ora 10. Am stat cam doua saptamani pentru „investigatii” si revenire. – si doar nu credeti ca asta ma oprit, nu?! Pai ce, eu sunt fraiera?

M-am jucat de-a v-ati ascunselea! Ca de fiecare data, nu stiu cum, dar am scapat turma! Am fentat-o si atunci ca de fiecare data. Si la fel ca de fiecare data, am ramas cu cateva julituri. Dar cum e vorba, „Pana te mariti, trece!”. Asa ca as vrea sa ma marit mai repede…ca sa treaca!😊

Asta e doar una din amintirile care imi alearga prin cap si ma fac sa scriu articole de genul la 5 dimineata!

Hai goodnight!

Reclame

4 gânduri despre „Who likes cocaine?!”

  1. A confunda adictia cu placerea sau cu acea curiozitate ce doar pionnierii o au..a trage concluzii pripite fara a citi intradevar si printre randuri arata superficialiate d-nul Iosif. Prea multa credinta in detrimeniul minimului de stiinta!
    Bravo Blacksheep..adictiea de iubire sa o raspanndesti in lumea asta! Eu sunnt al tau depanndent pentru totdeaauna !

    Apreciat de 1 persoană

  2. Ce bine îti înteleg starile si sentimentele ce-ti framânta Sufletul. Esti un om puternic în comparatie cu multi altii care si-au pierdut complet rationamentul logic al lucrurilor firesti, cazuti definitiv în depresia necredintei, lipsiti de sâmburele sperantei si al iubirii autentice, iar atâta timp cât îti exprimi, esecurile, caderile si trairile cu inima deschisa spre cer, atâta timp cât crezi si speri într-o interventie miraculoasa, nu e pierduta decât lupta, iar razboiul cu adictia poate avea o finalitate fericita.
    Mi-ar face placere sa discut pe acest subiect cu tine. Am si eu o ruda care a cazut victima acestui viciu, cazut într-o depresie si obscuritate din care doar Dumnezeu îl mai poate scoate,ideea este sa-I ceri Lui ajutorul, sa vrei, sa lupti cu tentatia din toate puterile, sa ai încredere în tine prin EL.
    Poate vom avea ocazia sa discutam, daca ma vei invita la nunta ! 🙂
    Sa fii bine, Suflet drag !

    Apreciat de 1 persoană

    1. Eu nu am avut o adictie de ilegalitati…eu am avut o adictie de iubire, Iar atunci cand nu m-am mai simtit iubita, am cautat inlocuitori. Lupta a fost data de mult si da, am iesit invingatoare din lupta mea cu mine! Sunt lucruri care s-au intamplat in trecut si de care sunt foarte mandra, pentru ca toate acele lucruri m-au format si m-au adus in locul in care sunt astazi. Fiecare dintre noi are cate un viciu. Unele mai obisnuite …altele poate mai putin. Am! Azi mai mult ca niciodata! Deja v-am pus pe lista! Doar bine si numai bine!😊

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s